Se spune ca sunt prea multe "iubiri". Dar eu nu sunt deacord cu asta, fiindca "iubirea e doar una", si asta cu multe suferinte. Simt ca D-zeu nu ma lasa sa merg mai departe, oricit as incerca sa trec peste...
As vrea sa-l pot uita, sa nu-l mai visez, sa nu ma mai gindesc la el.... dar nu pot!
Astept de fiecare data sa-mi scrie , sa ma sune ca sa-i aud vocea, sa-l vad mereu cu acea privire, pe care nu o mai poate face nimeni.
El nu stie cita iubire ii port in suflet si cita suferinta tin in mine, pentru ca el nu ma iubeste si nu ma vrea pentru el, cum il vreau eu pentru mine ( asa cred eu).
Am incercat de mii de ori sa-l sterg din mintea mea, sa-l uit... si imi reusea, dar exact atunci cind puteam sa uit de el, el ma cauta din nou.
Totul a inceput in vara anului 2012 (august), cind l-am vazut pentru prima data. L-am placut din prima...Nu aveam nici o sansa cu el sau cel putin asa cred eu... Dar se pare ca m-am inselat... Cu ceva timp mai tirziu aflaseram ca are pe altcineva, avea o relatie deja de citiva ani.
Daca as fi stiut ce ma asteapta, cita suferinta, cita durere si cite si mai cite... Aveam sa incetez cu aceasta istorie!
A fost deja septembrie cind deja ne-am cunoscut... Am stat ore intregi cu el, am vorbit despre tot...iar eu nu-mi puteam lua privirea de la chipul sau... El a fost primul baiat care mi-a zis ca am un zimbet fermecator si o privire seducatoare. Si apoi totul s-a terminat... pentru el cel putin!
Eu deja ma indragostisem, deci pentru mine era prea tirziu sa termin... Si am continuat nagindindu-ma ca el are o relatie si "poate"ca sigur isi iubea prietena. I-am trimis o mie de mesaje... imi raspundea tot normal. De la un timp nu prea comunicam... Eu nu intelegeam indepartarea lui, i-am mai trimis un mesaj, in care l-am rugat sa-mi explice ce se intimpla. Am primit un raspuns...mi-a spus ca e din cauza "fostei", pina la acel moment eu nu stiam ca s-au despartit, desi eu cred ca era actuala in sufletul lui.... Iarasi am inceput sa nu comunicam, am inteles ca noi nu puteam fi impreuna, nu putem fi mai mult decit prieteni (desi eu nu cred ca intr-o fata si un baiat exista prietenie).
Am incercat din nou sa-l uit...dar mi-era foarte greu... Amintirile nu ma lasau in pace, ma urmareau peste tot... Mereu imi aminteam cuvintele lui (cind imi spunea ca tine la mine, ar vrea sa ma vada, sa nu-mi permita sa plec de linga el, dar parca ii era frica de ceva), reactiile lui, totul absolut.... Dar in zadar... Nu-i poti cere unei persoane sa simte ceva ce nu simte!
Desi ma intrebam si chiar in timpul de fata ma intreb daca nu mai simte ceva fata de mine chiar nimic in afara de prietenie, pentru ca faptele lui snu arata asta...
Cite nu am facut pentru el!!!... si pentru ce???... ca oricum lui nu-i pasa de sentimentele mele si cit de mult il iubesc...
Dumnezeu nu vrea sa ma lase sa-l uit! De ce? Eu vreau... nu mai pot sa sufar pentru o iubire simtita numai de mine... Dar aici numai soarta poate decide totul.... Mi-e greu sa scriu aceste cuvinte, nu pot face nimic, sa-i recunosc inca odata ca il iubesc nu vreau... ma tem ca daca ii voi spune, el isi va bate joc de sentimentele mele.
Am hotarit sa las asa cum este, sa nu exagerez.... Mai bine sa vorbesc cu el, sa ne impartasim durerea si sa ascultam piesele noastre preferate, decit sa-l pierd pentru totdeauna... Eu sper la un viitor mai frumos, pentru ca avem multe in comun...
Vom vedea ce se va intimpla mai tirziu.... Ma rog sa fie "TOTUL" sau "NIMIC".... Insa totusi eu mai am o mica speranta ca vom fi impreuna....asa imi striga inima! Mi-am muse foarte multe intrebari... dar la nici una nu am primit raspuns... "O dragoste neimpartasita!"
Si totusi am realizat ca trebuie sa fim cu acea persoana care ne iubeste si ne-ar putea face cu adevarat fericite... ma stradui sa fac lucrul acesta, dar nu mi se primeste... Incerc sa apreciez pe cineva care il am alaturi, caci, dupa aceea este aproape imposibil, sa mai recapat fiinta care cu adevarat tine la mine si ma iubeste chiar si dupa "Moarte"!
As vrea sa-l pot uita, sa nu-l mai visez, sa nu ma mai gindesc la el.... dar nu pot!
Astept de fiecare data sa-mi scrie , sa ma sune ca sa-i aud vocea, sa-l vad mereu cu acea privire, pe care nu o mai poate face nimeni.
El nu stie cita iubire ii port in suflet si cita suferinta tin in mine, pentru ca el nu ma iubeste si nu ma vrea pentru el, cum il vreau eu pentru mine ( asa cred eu).
Am incercat de mii de ori sa-l sterg din mintea mea, sa-l uit... si imi reusea, dar exact atunci cind puteam sa uit de el, el ma cauta din nou.
Totul a inceput in vara anului 2012 (august), cind l-am vazut pentru prima data. L-am placut din prima...Nu aveam nici o sansa cu el sau cel putin asa cred eu... Dar se pare ca m-am inselat... Cu ceva timp mai tirziu aflaseram ca are pe altcineva, avea o relatie deja de citiva ani.
Daca as fi stiut ce ma asteapta, cita suferinta, cita durere si cite si mai cite... Aveam sa incetez cu aceasta istorie!
A fost deja septembrie cind deja ne-am cunoscut... Am stat ore intregi cu el, am vorbit despre tot...iar eu nu-mi puteam lua privirea de la chipul sau... El a fost primul baiat care mi-a zis ca am un zimbet fermecator si o privire seducatoare. Si apoi totul s-a terminat... pentru el cel putin!
Eu deja ma indragostisem, deci pentru mine era prea tirziu sa termin... Si am continuat nagindindu-ma ca el are o relatie si "poate"ca sigur isi iubea prietena. I-am trimis o mie de mesaje... imi raspundea tot normal. De la un timp nu prea comunicam... Eu nu intelegeam indepartarea lui, i-am mai trimis un mesaj, in care l-am rugat sa-mi explice ce se intimpla. Am primit un raspuns...mi-a spus ca e din cauza "fostei", pina la acel moment eu nu stiam ca s-au despartit, desi eu cred ca era actuala in sufletul lui.... Iarasi am inceput sa nu comunicam, am inteles ca noi nu puteam fi impreuna, nu putem fi mai mult decit prieteni (desi eu nu cred ca intr-o fata si un baiat exista prietenie).
Am incercat din nou sa-l uit...dar mi-era foarte greu... Amintirile nu ma lasau in pace, ma urmareau peste tot... Mereu imi aminteam cuvintele lui (cind imi spunea ca tine la mine, ar vrea sa ma vada, sa nu-mi permita sa plec de linga el, dar parca ii era frica de ceva), reactiile lui, totul absolut.... Dar in zadar... Nu-i poti cere unei persoane sa simte ceva ce nu simte!
Desi ma intrebam si chiar in timpul de fata ma intreb daca nu mai simte ceva fata de mine chiar nimic in afara de prietenie, pentru ca faptele lui snu arata asta...
Cite nu am facut pentru el!!!... si pentru ce???... ca oricum lui nu-i pasa de sentimentele mele si cit de mult il iubesc...
Dumnezeu nu vrea sa ma lase sa-l uit! De ce? Eu vreau... nu mai pot sa sufar pentru o iubire simtita numai de mine... Dar aici numai soarta poate decide totul.... Mi-e greu sa scriu aceste cuvinte, nu pot face nimic, sa-i recunosc inca odata ca il iubesc nu vreau... ma tem ca daca ii voi spune, el isi va bate joc de sentimentele mele.
Am hotarit sa las asa cum este, sa nu exagerez.... Mai bine sa vorbesc cu el, sa ne impartasim durerea si sa ascultam piesele noastre preferate, decit sa-l pierd pentru totdeauna... Eu sper la un viitor mai frumos, pentru ca avem multe in comun...
Vom vedea ce se va intimpla mai tirziu.... Ma rog sa fie "TOTUL" sau "NIMIC".... Insa totusi eu mai am o mica speranta ca vom fi impreuna....asa imi striga inima! Mi-am muse foarte multe intrebari... dar la nici una nu am primit raspuns... "O dragoste neimpartasita!"
Si totusi am realizat ca trebuie sa fim cu acea persoana care ne iubeste si ne-ar putea face cu adevarat fericite... ma stradui sa fac lucrul acesta, dar nu mi se primeste... Incerc sa apreciez pe cineva care il am alaturi, caci, dupa aceea este aproape imposibil, sa mai recapat fiinta care cu adevarat tine la mine si ma iubeste chiar si dupa "Moarte"!
